a

Irina Ionica

„Doar necunoscutul îi înspăimântă pe oameni, dar pentru cel care îl înfruntă, deja nu mai este necunoscut” - Antoine de Saint-Exupery

Dr. Irina Ionică este medic specialist de recuperare, medicină fizică și balneologie, cu competență în domeniul acupuncturii și homeopatiei. Preocupată de medicina energetică încă din facultate, a participat la numeroase cursuri de pregătire în domenii diverse, care i-au deschis permanent noi perspective de înțelegere a bolii ca prilej de regăsire a sinelui, a forțelor nebănuite din noi și a legăturii cu Dumnezeu. De aceea practică o medicină holistică, punând accent pe rădăcinile emoționale ale problemelor fizice.

[2019-2020 Curs BaZi (Astrologie chineză) – în cadrul Bucharest College Of Oriental Medicine (BCOOM) cu Dr. Octavian Sbârnă

2019 Seminarul „Chinese Constitutional Therapy – The Morphological Form” susținut de Master Jeffrey C Yuen la Dublin, Irlanda

2018 Seminarul „Chronic & Autoimmune Disease in Classical Chinese Medicine” susținut de Master Jeffrey C Yuen la Varsovia, Polonia

2017 Certificat de formator

Din 2016 până în prezent – cursuri de acupunctură în cadrul Bucharest College Of Oriental Medicine (BCOOM) cu Dr. Octavian Sbârnă

2014-2018 Specializare în reabilitare medicală/recuperare, medicină fizică și balneologie în cadrul Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie București sub coordonarea Prof. Nica

2016 Seminarul “Homeopatia vie prin cazuri live” susținut la București de Dr. Rajan Sankaran

2014–2016 Atestat de studii complementare homeopatie – Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, cu coordonare metodologică de către Ministerul Sănătăţii.

2015 Atestat de evaluator de spitale – ANMCS

2015 – Seminar de homeopatie „Plants and Fungi”, susținut la București de Jonathan Hardy, UK

2014 – Seminar de homeopatie „Mammal remedies”, susținut la București de Jonathan Hardy, UK

2014 Terapia cu Venin de Albine – Dr. Eugen Ștefan – Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti

2013 Curs de Terapie florală BACH – Susșinut la București de Claudia Cabat

2012 Paramana Doula Course susținut la București de Michel Odent, Franța

2012 Curs „Tung Orthodox Acupuncture” (TOA) susținut la Târgoviște de Dr. Palden Carson, Canada

2010–2012 Atestat de studii complementare în acupunctură, București – Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti, cu coordonare metodologică de către Ministerul Sănătăţii.

2009–2012 Specializare acupunctura coreană Su Jok (Curs introductiv Su Jok – Iași 2009, Bazele terapiei 6KI. Patologii specifice tratate din punct de vedere 6 KI – Iași 2010, Terapie Su Jok. Twist Therapy. Smile Meditation. – Iași 2010 Acupunctura Three Origins. Diagnosticul pulsului – Iași 2011, M-particle. Onnuri Auricular Therapy – Iași 2012)

2008–2010 Master of Business Administration, studii postuniversitare la The Open University (UK)

2006–2007 The Professional Diploma in Management – Studii postuniversitare The Open University (UK)

2000–2001 The Professional Certificate in Management – Studii postuniversitare la CODECS / The Open University (UK)

1994-2001 Studii de radiestezie și inforenergetică (SRR)

1990–1996 Facultatea de medicină generală în Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București – Diploma de licență – doctor-medic în profilul medicină.

1986-1990 Liceul „Zinca Golescu” Pitești – profil fizică-chimie.

Irina Ionica

Consilier recuperare