Blog

Avand in vedere situatia actuala care ne obliga sa stam atat de mult departe unii de altii si viziunea Higherself in care unitatea exista in fiecare dintre noi, ne-am gandit sa aducem mai aproape de voi aceste lucruri stand de vorba cu cei care fac acest proiect posibil. Stam de vorba astazi cu Irina Ciobanu despre centrul de terapii alternative Higherself, despre psihoterapie si  beneficiile acestora.

Intrebare: Mai intai de toate, am vazut pe facebook tot felul de comentarii pozitive la adresa ta. Cine este Irina Ciobanu de fapt?

Este cea mai grea intrebare posibila. Sunt atat de multe…important este ceea ce constientizez eu ca sunt.  Este putin ciudat sa vorbesc despre mine 😊 Sunt o persoana pe drumul catre ea insasi. Mereu descopar lucruri noi despre mine. Ma straduiesc sa traiesc in prezent si sa accept lucrurile care vin catre mine asa cum sunt ele, schimbandu-mi uneori perspectiva asupra lor si incercand sa invat din toate. Imi place sa citesc si sa invat mereu lucruri noi. Ca si pregatire, sunt psiholog, psihoterapeut integrativ instruit la Asociatia Romana de Psihoterapie Integrativa, detin atestat recunoscut international pentru hipnoza emis de British Academy for Past life Regression, urmez cursurile aceleiasi academii pentru formare in Terapia prin Regresie. Cred ca am o meserie minunata, pe care mi-am dorit-o de cand ma stiu.

Intrebare: Ce inseamna Higherself? Ce reprezinta acest concept pentru tine?

Viata poate parea foarte haotica si impredictibila, mai ales in perioada actuala. Practic in fiecare zi incercam sa ne adaptam la o lume in permanenta schimbare. A fi in contact cu corpul, cu inima, cu intuitia, cu spiritualitatea, toate acestea ne ajuta sa ramanem calmi si sa avem mai multa claritate. Higherself inseamna o varianta mai buna a noastra, un sine superior care poate vedea lucrurile dintr-o alta perspectiva.  Odata ce ne experimentam pe noi ca fiind acest sine superior se schimba modul in care comunicam cu noi si cu ceilalti. Este vorba despre conexiunea corp-minte-spirit.

Intrebare: Ce inseamna psihoterapia pentru tine? Ce a adus in viata ta?

Psihoterapia m-a ajutat sa ma descopar atat ca persoana cat si ca terapeut. Datorita pasiunii pentru psihoterapie am schimbat modul in care imi percep viata, sunt mai constienta de gandurile si emotiile mele si pot sa imi dau seama de unde au aparut si ce pot face ca sa am o viata mai buna. Imi este mai usor sa fac fata situatiilor dificile. Psihoterapia ma ajuta sa descopar cine sunt, sa ma accept si sa devin cea mai buna varianta a mea, sa devin ceea ce sunt de fapt.

Am lucrat in corporatii multi ani si acea perioda din viata mea face de asemenea parte din mine si a adus, pe langa cunostintele profesionale si multa cunoastere in ceea ce priveste relatiile interumane. Ma bucur sa pot folosi acum intreaga mea experienta spre folosul clientilor mei.

Intrebare: Ce inseamna echilibrul pentru tine si cum iti pastrezi tu starea de relaxare si de echilibru?

Pentru mine echilibrul inseamna sa renunt la nevoia permanenta de control, la „iluzia controlului” mai bine zis. Ceea ce ma ajuta in acest sens, pe langa psihoterapia personala, este meditatia si tehnicile de constientizare corporala care ma ajuta sa raman in prezent. De fapt, de cele mai multe ori traim ori in trecut si avem ganduri legate de ce a fost sau ce ar fi putut sa fie  ‚ Ce am zis…ce mi-a zis…ce am facut etc”,  sau in viitor.’ Daca se va intampla x lucru…’ Odata ce constientizam pe ‚ce ar fi putut fi’ si pe ‚daca’ in gandurile noastre, echilibrul apare.

Intrebare: In ce fel te afecteaza situatia actuala in ceea ce priveste echilibrul?

Este vorba despre aceeasi nevoie de control despre care vorbeam mai devreme. Cuvantul cheie aici este: adaptare. In spiritul adaptarii acum lucrez mai mult online decat live. Sincer, aveam o credinta limitativa in ceea ce priveste lucrul online, ca nu este la fel de eficient, dar s-a dovedit ca era doar credinta mea, pentru ca lucrurile functioneaza la fel de bine si online. Trebuie doar sa fim deschisi la schimbare.

Intrebare: Ce te ajuta sa ramai la fel de motivata si plina de energie?

Pasiunea pentru ceea ce fac ma ajuta foarte mult. Atunci cand fac ceva cu placere nu este un consum, simt ca ma incarc. Oamenii minunati pe care ii am in jurul meu si care ma sustin, si carora vreau sa le multumesc pe aceasta cale, ma ajuta si ei foarte mult. Meditatia este de asemenea un loc de incarcare a bateriilor pentru mine, la fel si masajul shiatsu, fasciaterapia si orele de yoga pe care le avem in cadrul Higherself.

Intrebare: Cum crezi ca ajuta terapiile complementare ?

Dupa cum le spune si numele, terapiile complementare completeaza viata noastra. Noi, aici la Higherself, punem accentul pe legatura dintre corp, minte si spirit. Pentru o functionare armonioasa este nevoie ca toate aceste aspecte sa fie in armonie. Practic toate terapiile noastre se completeaza una pe alta pentru reducerea stresului si pentru ca oamenii sa afle cine sunt cu adevarat. Pentru a trai sanatosi si fericiti avem nevoie de spatiu, de bucurie si de a putea alege ce ne face bine.

Intrebare: Cum a aparut ideea de a face acest centru?

Lucrand in terapie cu clientii mei ne-am dat seama si eu si ei cat de mult conteaza echilibrul si cat de multa valoare ar aduce in viata noastra un loc in care sa gasim terapii pentru corp, minte si spirit la un loc, si aici prin minte inteleg minte plus inima. Am fost surprinsa sa vad cati oameni minunati au fost interesati de aceasta idee in calitate de investirori, colaboratori si cat de multi si-au oferit pur si simplu ajutorul. Le multumesc inca o data tuturor!

Intrebare: Care ar fi mesajul tau pentru cei care ne urmaresc? 😊

Traiti-va viata cu bucurie, aveti incredere in fluxul vietii si…va asteptam cu drag la noi!